Galileo, sistemul global de navigație european și-a lansat primele servicii în 2016. Așadar, ce este Galileo și prin ce diferă el de celelalte constelații? Galileo este un sistem european ultramodern care asigură o poziționare globală garantată de mare precizie precum și temporizare foarte precisă. Când va fi pe deplin funcțional Galileo va avea 24 de sateliți operaționali și 6 sateliți de rezervă pe orbită, la 23.000 km deasupra Pământului, alături de o serie de stații de recepție terestre și centre de comandă în întreaga lume.
Galileo este autonom, dar și interoperabil cu sistemele de navigație prin satelit deja existente, iar multe dispozitive combină două sau trei constelații pentru mai multă precizie și fiabilitate. Deși poate colabora cu alte sisteme Galileo este unic. În primul rând el este european și sub comandă civilă, nu militară precum celelalte sisteme, oferind astfel Europei și europenilor independență și suveranitate.
De asemenea, Galileo oferă o varietate de servicii noi inclusiv căutare și salvare, PRS, un serviciu securizat pentru aplicații guvernamentale și o poziționare mai precisă pentru aplicații comerciale. Oferind frecvențe duble în mod standard, Galileo va asigura un nou nivel de precizie a poziționării în timp real și va îmbunătăți substanțial disponibilitatea sistemului în condiții extreme.
Implementând sistemul Galileo, Europa minimizează și riscul dezactivării sau al degradării altor sisteme de navigație.