Cyberbullying-ul, agresiunea practicată în mediul virtual, este deja bine cunoscută. Chiar dacă nu ne-am confruntat până acum cu acesta, fiecare dintre noi a auzit despre un caz în care cineva, a fost hărțuit la un moment dat, batjocorit sau amenințat în mediul virtual. Amploarea fenomenului se poate observa din comoditatea cu care am ajuns să vorbim despre aceste evenimente cu care nu ne-am fi dorit confruntarea. Totuși, faptul că societatea are parte de tot mai multe agresiuni cibernetice ne face să privim aceste evenimente ca acte sociale, din rutina zilnică. Totuși, lucrurile nu ar trebui să rămână așa...
Sub comfortul anotimatului, spatele fotografiei de profil de multe ori falsă, oamenii sunt mult mai vocali și de cele mai multe ori mai răutăcioși decât în realitate. Jignirile și amenințările sunt mai ușor de rostit atunci când pericolul nu este eminent, atunci când interlocutorul nu poate răspunde direct la aceste agresiuni.
Faptul că internetul a permis comunicarea la distanță, a făcut tot odata posibilă și agresiunea cibernetică. Comentariile și interacțiunile menite să rănească persoana din spatele ecranului, îi dau putere agresorului, acesta hrănându-și orgoliul din faptul că interlocutorul nu se poate apăra.
Ciberbullyingul nu mai este de mult o noțiune nouă pentru societate. Ne aflăm deja în situația în care fenomenul a fost conștientizat, tot mai multe acțiuni sunt desfășurate pentru a stopa această agresiune virtuală, oamenii realizează la ce se supun odată cu contactul la rețelele sociale.
Scopul articolului de față se referă tocmai la obișnuița și toleranța cu care privim ciberbullyingul. Prin intermediul articolului de față dorim să arătăm faptul că nu doar diminuarea daunelor este importantă, ci și stoparea cauzei. În viziunea multora, acest comportament agresiv este privit ca fiind unul amuzant, care stârnește durere pentru cel agresat, dar și chicoteli printre martori. În cazul copiilor de exemplu, de cele mai multe ori, acest comportament ostil vine din dorința de a ieși în evidență, de a se poziționa pe o poziție superioară față de cel agresat.
Ca și oameni maturi însă, scuzele nu-și au rostul!
Nu trebuie să tolerăm acest fel de comportament, cu atât mai puțin să îl practicăm! Activitatea din mediul social nu trebuie să fie umbrită de comentarii răutăciose! Rețelele de socializare ne permit să raportăm acest comportament ostil. Poate nu funcționează instant, dar odată ce mai multe persoane raportează conținutul jignitor, mesajele agresive sunt îndepărtate, iar conturile false șterse. Durează doar 5 secunde pentru a raporta cyberbullying-ul! ?