Ce am putea spune despre așa numitul discurs instigator la ură?..O definiție general valabilă ar putea fi prezentată, cel mai probabil din surse juridice. Însă, ce-ar  fi dacă am încerca să înțelegem în termeni mai degrabă umani, decât formali. Să luăm, de exemplu, fiecare cuvânt ce întregește acest concept . Astfel, prin discurs înțelegem o formă mai mult/mai puțin elaborată de exprimare concisă și coerentă a unui subiect. Instigator-provenind de la verbul a instiga adică a provoca.  Ură un cuvând cu  o însemnătate profundă, căruia i se pot ușor atribui conotații negative.

Așadar, discursul instigator la ură l-am putea înțelege ca fiind expimarea într-o manieră care să genereze emoții/ trăiri negative, precum sentimentul de ură. Două vechi proverbe spun că: “Gura bate fundul”- și “Vorba dulce mult aduce”. Așa că felul în care alegem să verbalizăm trăirile-uneori neconfortabile-pe care le avem, opiniile-poate chiar contrarii față de cele ale altora, se dovedește a fi de cele mai multe ori crucial. Putem obține ascultare, înțelegere, în final poate chiar împărtășirea unui punct de vedere, sau din contră, putem genera respingere, frustrare, nemulțumire din felul jignitor sau poate chiar agresiv în care am ales să exprimăm ceea ce gândeam.

Mulți dintre noi privim această temperare, vis-a-vis de ceea ce exprimăm verbal, ca fiind un fel de cenzură. Cu toții dorim liberă exprimare. Fiecare dintre noi simte un anume disconfort gândind ca i-au fost impuse bariere, vrând să exprime anumite puncte de vedere. Însă, a exprima liber ceea ce simțim, gândim, convingerile pe care le avem, principiile după care ne ghidăm este un drept acordat fiecăruia dintre noi în egală măsură. De foarte multe ori, ne sperie  ideea de libertate, mai precis de a o avea, cel mai probabil dintr-o anume doză de neasumare. Alegem să spunem că suntem cenzurați fiindcă ne este teamă să ni se atribuie ceea ce gândim. Iar când, în cele din urmă, avem tăria să spunem lucrurilor pe nume, o facem într-un fel în care, mai degrabă, evidențiem frustrări interioare, idei preconcepute, decât libertate, capacitatea de exprimare matură și conștientă a unor nemulțumiri.

Pentru a conchide, aș putea afirma, din experiența personală avută până de curând, faptul că nouă, oamenilor ne este greu să ne asumăm libertatea...așa că, este mult mai ușor pentru noi să spunem că ne-o iau alții, nu că de fapt noi nu ne-am permite-o.Noțiunea de libertate este înțeleasă și interpretată diferit. Personal, consider că libera exprimare este un drept, nu un privilegiu. De asemenea, libertatea este capacitatea noastră de asumare. Astfel, suntem liberi să exprimăm crezămintele, convingerile, părerile, însă mereu trebuie să fim pregătiți să ne asumăm/susținem afirmațiile cu argumente pertinente, dar fără a-i leza pe cei din jur. Așa cum ne cerem dreptul la o liberă exprimare, totodată, avem și obligația de a ne-o asuma. Fiind un om temperamental, ai putea avea probleme din cauza felului în care ai ales să îți exprimi punctul de vedere. Nu ideea în sine va fi fost  “blamată” ci felul în care a fost expusă. Am putea alege, astfel, o exprimare liberă prin cuvinte care să medieze. Să alegem cuvinte pentru a ne exprima părerile, ideile și nu pentru a ne exterioriza frustrările și preconcepțiile.