Într-o lume grăbită, unde știrile se consumă mai repede decât se înțeleg și memoria colectivă se estompează în fluxuri digitale, Mariana Cernicova-Bucă refuză superficialul. Formată în jurnalismul de tranziție, devenită între timp cadru universitar, cercetătoare și voce publică respectată, ea rămâne un reper de profunzime și rigoare. Analitică, empatică și perseverentă, Cernicova-Bucă îmbină cu succes cercetarea riguroasă cu o înțelegere profundă a contextului uman și social, având mereu în vedere impactul real al muncii sale.
„Ce nu vei găsi pe Google? Informația micro. Istoria trăită. Datele care fac diferența între o realitate vagă și o realitate documentată.” Această convingere o ghidează în fiecare proiect, fie că este vorba despre cronici media, analize sociale sau lecții de sustenabilitate. Cu răbdarea unui arheolog al prezentului, Mariana Cernicova-Bucă sapă în straturile adânci ale realității, adunând fragmente din care construiește o hartă autentică a timpului nostru.
În spatele cercetării sale, Cernicova-Bucă deține o bibliotecă personală semnificativă dedicată propriilor lucrări, un patrimoniu intelectual scris în patru limbi – română, engleză, franceză și rusă – reflectând angajamentul său față de diversitate și accesibilitate în sfera academică internațională.
Cariera universitară: între teorie și practică
Formată în jurnalismul post-revoluționar și modelată de un parcurs educațional solid, Mariana Cernicova-Bucă este astăzi una dintre vocile lucide și coerente ale mediului academic timișorean. Predă la Facultatea de Științe ale Comunicării din cadrul Universității Politehnica Timișoara, unde coordonează cursuri de relații publice, mass-media, comunicare cu presa și metodologii de cercetare, punând mereu accentul pe conexiunea vitală dintre teorie și realitate.
Pentru ea, sala de curs nu este un spațiu al monologului, ci un laborator al ideilor în care cazurile contemporane, analiza discursului, istoria presei și etica digitală se întâlnesc într-un proces de învățare interactiv și reflexiv. Studenții nu doar „acumulează” informații, ci învață să le interogheze, să le analizeze și să le pună în context – devenind, astfel, viitori profesioniști ai comunicării, capabili să distingă între influență și manipulare, între suprafață și profunzime.
Mariana Cernicova-Bucă face parte din acea generație de intelectuali care au intuit, încă din anii ’90, că o societate aflată în plină tranziție are nevoie, înainte de toate, de surse de informare credibile și de voci capabile să le intermedieze cu discernământ. A debutat ca jurnalist și traducător, dar a continuat traseul firesc spre cercetare și predare, construind pas cu pas o arhitectură solidă de gândire critică, documentare aplicată și demers științific independent, într-un peisaj public adesea fragmentar și volatil.
Prin volume precum Universul mediatic Timișoara și Dicționarul vieții publice Timișoara, a reușit nu doar să cartografieze riguros peisajul media și politic local, ci și să ofere instrumente de lucru durabile pentru jurnaliști, cercetători și studenți. Aceste lucrări au devenit repere tocmai pentru că s-au născut dintr-un efort de documentare meticulos și neobosit. „Să iei lopata și să speli trei tone de nisip ca să găsești trei greunțe de aur” – așa își descrie ea însăși procesul de cercetare, care presupune achiziția de statistici, analiză de arhivă, verificare în teren și validare contextuală.
Această abordare orientată spre acțiune – înrădăcinată în paradigma recherche-action – definește întreaga ei filosofie de lucru: cercetarea nu este un exercițiu abstract, ci un mod de a interveni conștient și etic în lume. După experiențele academice din Statele Unite, Mariana Cernicova-Bucă a adus în România un model de lucru sistematizat, care presupune organizarea coerentă a cunoașterii: cronologii postdecembriste, radiografii ale proceselor de privatizare, ale transformărilor din sistemul educațional sau ale modului în care religia și politica ocupă spațiul public.
Lucrările sale, deși profund ancorate în realitatea locală, propun o înțelegere largă și aplicată a mecanismelor sociale și instituționale – nu ca entități abstracte, ci ca structuri vii, care trebuie înțelese și comunicate cu responsabilitate.
Publicist, autor, arhivar al realității locale
Un aspect cu adevărat remarcabil al carierei sale este colaborarea îndelungată cu tatăl său, prof. dr. Marin Bucă, în realizarea unor lucrări de istorie și presă locală. Această colaborare este un exemplu rar de continuitate intelectuală între generații, unde rigoarea academică se îmbină cu afecțiunea familială. Împreună, au organizat lansări de carte, au făcut cercetări de teren și au adunat surse importante, având o viziune comună despre rolul intelectualului în societate.
Această legătură nu a fost doar un proiect editorial, ci o formă de continuitate culturală și emoțională, o moștenire vie în care dialogul între tată și fiică a devenit o parte importantă a istoriei unei comunități. Lansările lor de carte, în care apăreau împreună, au fost evenimente memorabile, apreciate nu doar pentru conținutul lor academic, ci și pentru eleganța discursurilor, fiind adesea remarcate în cercurile academice și culturale.
O viziune interdisciplinară asupra cercetării
Dacă în prima parte a carierei sale s-a concentrat pe reconstrucția memoriei colective și cartografierea realităților post-decembriste, în ultimii ani s-a orientat tot mai mult către viitor – către sustenabilitate, nu ca temă de discurs, ci ca fundament al unei comunicări etice și responsabile.
Această preocupare s-a concretizat în inițiative precum co-fondarea Centrului de Cercetare Interdisciplinară pentru Dezvoltare Durabilă, unde a colaborat cu studenți și colegi pentru a implementa un model aplicat de cercetare în campusul universitar. A studiat comportamentele ecologice, modul în care se raportează tinerii la ideea de schimbare și diferențele dintre intenție declarativă și acțiune concretă. „Nu e suficient să obții like-uri. Trebuie să obții prezență fizică, implicare, acțiune.” – este una dintre ideile care definesc filosofia ei educațională și cercetarea de mediu pe care o promovează.
Un exemplu concret al abordării sale pragmatice și angajate este proiectul „Îmi Pasă”. Acesta a fost o inițiativă destinată să sensibilizeze tineretul universitar cu privire la importanța implicării în conservarea resurselor și reducerea amprentei ecologice. Mariana Cernicova-Bucă și echipa sa au realizat o serie de acțiuni educaționale și evenimente care au inclus ateliere de educație ecologică, campanii de reciclare și studii de caz asupra modului în care tinerii pot contribui la construirea unui mediu mai sustenabil. Proiectul a demonstrat nu doar importanța educației pentru sustenabilitate, ci și realitatea schimbării comportamentale prin implicare directă și responsabilizare individuală.
Spre deosebire de campaniile de conștientizare rapide și adesea decorative, proiectele Marianei Cernicova-Bucă se bazează pe date, observație și intervenție contextualizată. A construit instrumente de comunicare strategică menite să creeze punți între știință, educație și cetățenie activă. Un astfel de rezultat este și volumul „Comunicarea în sprijinul sustenabilității”, coordonat de prof. univ. dr. Vasile Gherheș, lucrare realizată împreună cu colegii Adina Palea și Gabriel-Mugurel Dragomir, toți parte a Facultății de Științe ale Comunicării – o echipă pe care Mariana Cernicova-Bucă o apreciază profund și cu care dezvoltă constant cercetări cu impact real în mediul academic și social.
Etică, inteligență artificială și educație media
Un alt domeniu de interes al Marianei Cernicova-Bucă este impactul noilor tehnologii asupra comunicării și educației media. Ea analizează cu atenție problemele legate de manipularea informației prin algoritmi și efectele tehnologiilor emergente, precum deepfake-urile și fenomenul post-adevărului. Într-o eră în care gândirea este tot mai mult automatizată, Cernicova-Bucă subliniază importanța menținerii discernământului și conștientizării manipulărilor subtile ale datelor. În cadrul activității sale didactice, îndeamnă studenții să nu fie doar consumatori pasivi ai informației, ci să învețe să navigheze responsabil într-o lume digitală complexă.
Un alt aspect important în preocupările sale vizează nu doar tehnologia inteligenței artificiale, ci și implicațiile acesteia asupra relației dintre știință și societate. Ea consideră că există o nevoie urgentă de „intermediari culturali”, adică „traducători” care să medieze între limbajul academic și limbajul public. Inspirată de lucrări precum „Sapiens” și „21 de lecții pentru secolul XXI” ale lui Yuval Noah Harari, Cernicova-Bucă nu doar că analizează viitorul cunoașterii, dar și pune în discuție responsabilitatea etică a cercetătorului contemporan.
Pentru profesoara Cernicova-Bucă, un cercetător nu este doar un acumulant de cunoștințe, ci și un comunicator al acestora, care trebuie să se asigure că ideile sale ajung să fie înțelese și aplicate concret. Ea folosește adesea o metaforă din literatura satirică, din „Călătoriile lui Gulliver”, care ilustrează absurditatea unei științe rupte de realitate: „Extrageau raze de soare din castraveți”. Aceasta este o imagine care subliniază pericolele unui tip de știință detașată de problemele și nevoile societății.
În cercetările sale legate de inteligența artificială și educația media, Cernicova-Bucă colaborează strâns cu colega sa, Marcela Farcașiu. Împreună, analizează impactul noilor tehnologii asupra modului în care comunicăm și învățăm, având ca obiectiv nu doar să răspundă provocărilor tehnologice, dar și să înțeleagă efectele acestora asupra percepțiilor publicului și educației în contextul digital actual.
Concluzie
De-a lungul carierei sale, Mariana Cernicova-Bucă a avut un impact profund asupra a sute de studenți, mulți dintre aceștia alegând cariere în jurnalism, cercetare, PR sau consultanță în comunicare. Însă, dincolo de profesiile lor, ceea ce rămâne cu adevărat este modelul uman și profesional pe care l-a transmis: respectul pentru adevăr, dorința constantă de învățare, abilitatea de a comunica clar și responsabil, dar și deschiderea față de ceilalți.
În acest sens, poate fi considerată fondatoarea unei adevărate școli de gândire la Politehnica din Timișoara – o comunitate de practică și reflecție care a influențat și continuă să influențeze educația și discursul civic din România. Pe lângă teorie, studenții ei invață cum să gândească etic, cum să aplice metode de cercetare fundamentate și cum să comunice cu empatie.
Ce o definește nu sunt doar titlurile și lucrările sale, ci vocea sa distinctivă – o voce care nu răsună tare, dar care se face auzită. O voce care caută semnificații acolo unde alții caută doar cifre, o voce care va rămâne relevantă chiar și atunci când multe dintre zgomotele vremii se vor stinge.
