Un articol editorial inspirat de studiul „Overview on the environmental impact of used engine oil”, realizat de drd. ing. Diana-Miruna Armioni, Universitatea Politehnica Timișoara.
Într-o lume obișnuită să se concentreze pe poluanții evidenți și spectaculoși – gazele de eșapament, plasticul din oceane, fumul industrial – există o amenințare tăcută, dar periculoasă: uleiul de motor uzat. E fluidul care face mașinile să funcționeze, dar care, odată ars, devine o otravă persistentă pentru mediu. Și prea des, este pur și simplu uitat.
Drd. ing. Diana-Miruna Armioni, cercetătoare în cadrul Universității Politehnica Timișoara, a decis să nu îl mai ignore. Studiul ei recent, intitulat sugestiv „Overview on the environmental impact of used engine oil”, aduce în prim-plan o radiografie detaliată a efectelor devastatoare ale acestui deșeu asupra solului, apei și aerului.
„Am vrut să atrag atenția asupra unui poluant de care de multe ori uităm. Am încercat să ofer o imagine clară și documentată asupra impactului și să subliniez urgența unor strategii integrate de prevenire și reciclare.”
Dintre toate mediile afectate, solul pare să sufere cel mai profund. Odată contaminat cu ulei uzat, acesta își pierde structura, fertilitatea și funcția de susținere a vieții. Microorganismele esențiale mor, iar plantele cresc slab, uneori acumulând metale grele periculoase pentru lanțul trofic.
„Imaginează-ți că solul e ca un burete viu. Uleiul uzat îl înfundă și-l sufocă. Nu mai poate reține apă, nutrienți sau susține viața.”
Printre cele mai toxice substanțe identificate în uleiul de motor ars se numără metalele grele (plumb, cadmiu, arsen) și hidrocarburile aromatice policiclice (PAH) care sunt persistente, cancerigene și extrem de greu de neutralizat.
Contaminarea nu se oprește la sol. În urma ploilor, particulele de ulei pot ajunge în apele subterane sau de suprafață, punând în pericol ecosisteme acvatice și chiar surse de apă potabilă.
În plus, arderea uleiului uzat în condiții improprii eliberează în aer compuși volatili toxici, precum benzenul și toluenul. Aceste substanțe sunt asociate cu afecțiuni respiratorii și boli grave, inclusiv cancer.
„Cel mai șocant a fost să realizez cât de interconectată este poluarea. Uleiul afectează solul, de acolo ajunge în ape, apoi în aer. Este un lanț nevăzut, dar devastator.”
Una dintre cele mai mari probleme este lipsa unei colectări separate eficiente. Mulți oameni aruncă uleiul direct la canalizare sau în natură, neștiind că un singur litru poate contamina un milion de litri de apă. Chiar și centrele de colectare sunt, adesea, greu accesibile sau slab semnalizate.
„Tehnologii avem. Dar fără o colectare corectă, nu avem ce recicla. E nevoie de educație, infrastructură și responsabilitate.”
Dincolo de problematizare, cercetarea Mirunei explorează și soluții deja testate:
Ziua de lucru a Mirunei nu începe și nu se termină în laborator. Pe lângă pregătirea probelor, măsurarea vâscozității și compararea rezultatelor, ea petrece ore întregi studiind literatura de specialitate și pregătindu-și contribuțiile pentru conferințe internaționale.
„Pentru fiecare oră de experiment, petrec cel puțin două în documentare și redactare.”
Cercetarea nu a fost un drum solitar. Proiectul a fost realizat în colaborare cu colegi de la UPT, inclusiv din cadrul Facultății de Inginerie din Hunedoara.
„Fiecare a adus o perspectivă valoroasă. Colaborarea ne-a accelerat rezultatele și ne-a extins orizontul.”
Cercetarea Mirunei se încadrează perfect în paradigma economiei circulare. Uleiul uzat nu ar trebui tratat ca un deșeu, ci ca o resursă.
„Aplicarea economiei circulare în acest domeniu ar reduce poluarea, ar proteja ecosistemele și ar stimula inovația. Nu e doar ecologie, e și economie.”
Dacă România ar reuși să recicleze eficient tot uleiul uzat, în 10 ani am vedea o scădere dramatică a poluării și o refacere progresivă a solurilor și apelor afectate.
„Gestionarea corectă a uleiului de motor uzat este o necesitate urgentă pentru protecția mediului și a sănătății umane.”
Miruna Armioni nu își caută recunoaștere, ci soluții. Și o face acolo unde alții privesc în altă parte: în zona invizibilă, dar vitală, a deșeurilor periculoase.
„Munca mea poate părea discretă, dar cred cu tărie că schimbările mari încep de la problemele mici – rezolvate corect.”
