Un articol editorial inspirat de studiul „Overview on the environmental impact of used engine oil”, realizat de drd. ing. Diana-Miruna Armioni, Universitatea Politehnica Timișoara.
Într-o lume obișnuită să se concentreze pe poluanții evidenți și spectaculoși – gazele de eșapament, plasticul din oceane, fumul industrial – există o amenințare tăcută, dar periculoasă: uleiul de motor uzat. E fluidul care face mașinile să funcționeze, dar care, odată ars, devine o otravă persistentă pentru mediu. Și prea des, este pur și simplu uitat.
Drd. ing. Diana-Miruna Armioni, cercetătoare în cadrul Universității Politehnica Timișoara, a decis să nu mai ignore această problemă. Studiul ei recent, intitulat sugestiv „Overview on the environmental impact of used engine oil”, publicat în prestigioasa revistă Journal of Physics: Conference Series (volumul 2927, articolul 012007), oferă o radiografie detaliată a efectelor devastatoare ale acestui deșeu asupra solului, apei și aerului.
„Am vrut să atrag atenția asupra unui poluant de care de multe ori uităm. Am încercat să ofer o imagine clară și documentată asupra impactului și să subliniez urgența unor strategii integrate de prevenire și reciclare.”
Dintre toate mediile afectate, solul pare să sufere cel mai profund. Odată contaminat cu ulei uzat, acesta își pierde structura, fertilitatea și funcția de susținere a vieții. Microorganismele esențiale mor, iar plantele cresc slab, uneori acumulând metale grele periculoase pentru lanțul trofic.
„Imaginează-ți că solul e ca un burete viu. Uleiul uzat îl înfundă și-l sufocă. Nu mai poate reține apă, nutrienți sau susține viața.”
Printre cele mai toxice substanțe identificate în uleiul de motor ars se numără metalele grele (plumb, cadmiu, arsen) și hidrocarburile aromatice policiclice (PAH) care sunt persistente, cancerigene și extrem de greu de neutralizat.
Contaminarea nu se oprește la sol. În urma ploilor, particulele de ulei pot ajunge în apele subterane sau de suprafață, punând în pericol ecosisteme acvatice și chiar surse de apă potabilă.
În plus, arderea uleiului uzat în condiții improprii eliberează în aer compuși volatili toxici, precum benzenul și toluenul. Aceste substanțe sunt asociate cu afecțiuni respiratorii și boli grave, inclusiv cancer.
„Cel mai șocant a fost să realizez cât de interconectată este poluarea. Uleiul afectează solul, de acolo ajunge în ape, apoi în aer. Este un lanț nevăzut, dar devastator.”
Oricât de promițătoare ar fi tehnologiile de reciclare sau metodele de curățare, ele nu pot compensa un lucru esențial: prevenirea. Adevărata protecție a mediului începe înainte de laborator: în gospodărie, în service-uri auto, în benzinării.
Una dintre cele mai mari probleme este lipsa unei colectări separate eficiente. Mulți oameni aruncă uleiul direct la canalizare sau în natură, neștiind că un singur litru poate contamina un milion de litri de apă. Chiar și centrele de colectare sunt, adesea, greu accesibile sau slab semnalizate.
„Tehnologii avem. Dar fără o colectare corectă, nu avem ce recicla”, subliniază Miruna. „E nevoie de educație, infrastructură și responsabilitate.”
Cu alte cuvinte, oricât de avansate ar fi metodele științifice, ele rămân inutile dacă nu există un sistem care să le alimenteze. Colectarea corectă este veriga lipsă dintre problemă și soluție.
Dar odată ce uleiul ajunge în locul potrivit, știința își poate spune cuvântul. Iar aici, cercetarea Mirunei aduce lumină asupra unor direcții care pot transforma ceea ce azi considerăm deșeu într-o resursă valorificabilă.
Imaginează-ți că mediul afectat de ulei uzat e ca o cameră scufundată într-un lichid negru și vâscos. Nu poți curăța cu mopul sau cu apă – ai nevoie de metode speciale, capabile să elimine toxina fără a distruge ceea ce mai poate fi salvat. În timp ce mulți se opresc la a arăta problema, Miruna a mers mai departe: a identificat și analizat critic soluții deja testate și eficiente, punându-le într-un context clar pentru a evidenția potențialul lor în combaterea poluării cu ulei uzat.
Una dintre cele mai eficiente metode este hidroprocesarea – un proces chimic prin care uleiul de motor uzat este curățat de contaminanți, regenerat și aditivat, astfel încât să poată fi reutilizat cu performanțe comparabile cu ale unui ulei nou. Este o soluție care atacă două probleme în același timp: poluarea și dependența de resurse petroliere noi.
O altă direcție promițătoare este bioremedierea – o tehnică naturală care folosește microorganisme specializate pentru a degrada compușii toxici din solul contaminat. E ca și cum ai lăsa natura să repare ce a fost stricat, dar cu ajutorul unor aliați microscopici selectați cu grijă.
Iar la granița inovației se află nanomaterialele – structuri experimentale capabile să absoarbă compușii toxici din ulei sau din sol, asemenea unor bureți inteligenți. Deși sunt încă în fază de cercetare timpurie, aceste materiale ar putea schimba radical modul în care tratăm deșeurile periculoase.
Ziua de lucru a Mirunei nu începe și nu se termină în laborator. Pe lângă pregătirea probelor, măsurarea vâscozității și compararea rezultatelor, ea petrece ore întregi studiind literatura de specialitate și pregătindu-și contribuțiile pentru conferințe internaționale.
„Pentru fiecare oră de experiment, petrec cel puțin două în documentare și redactare.”
Cercetarea nu a fost un drum solitar. Proiectul a fost realizat în colaborare cu colegi de la UPT, inclusiv din cadrul Facultății de Inginerie din Hunedoara.
„Fiecare a adus o perspectivă valoroasă. Colaborarea ne-a accelerat rezultatele și ne-a extins orizontul.”
Cercetarea Mirunei se încadrează perfect în paradigma economiei circulare. Uleiul uzat nu ar trebui tratat ca un deșeu, ci ca o resursă.
„Aplicarea economiei circulare în acest domeniu ar reduce poluarea, ar proteja ecosistemele și ar stimula inovația. Nu e doar ecologie, e și economie.”
Dacă România ar reuși să recicleze eficient tot uleiul uzat, în 10 ani am vedea o scădere dramatică a poluării și o refacere progresivă a solurilor și apelor afectate.
„Gestionarea corectă a uleiului de motor uzat este o necesitate urgentă pentru protecția mediului și a sănătății umane.”
Miruna Armioni nu își caută recunoaștere, ci soluții. Și o face acolo unde alții privesc în altă parte: în zona invizibilă, dar vitală, a deșeurilor periculoase.
„Munca mea poate părea discretă, dar cred cu tărie că schimbările mari încep de la problemele mici – rezolvate corect.”
