„Patrimoniul construit e sufletul unei comunități. Ne spune cine suntem și de unde venim.” – ș.l.dr.arh. Iasmina Onescu, arhitect și cercetător
Rezumat
Patrimoniul construit reprezintă un element definitoriu al identității culturale și sociale a comunităților. În contextul riscului seismic ridicat specific anumitor regiuni din România, evaluarea și protejarea acestui patrimoniu devin priorități strategice. Lucrarea de față sintetizează rezultatele unei cercetări interdisciplinare situate la intersecția arhitecturii și ingineriei civile, oferind totodată o perspectivă personală asupra motivațiilor și parcursului profesional al autoarei. Se propune o metodologie de evaluare simplificată a vulnerabilității seismice, aplicabilă la scară urbană, cu integrarea criteriilor culturale în procesul de prioritizare a intervențiilor.
În regiunile cu activitate seismică semnificativă, protejarea fondului construit istoric este o responsabilitate complexă, care implică atât evaluări tehnice riguroase, cât și o înțelegere profundă a valorii culturale a edificiilor. În acest context, cercetarea privind vulnerabilitatea seismică a structurilor istorice de zidărie este esențială pentru fundamentarea intervențiilor de consolidare și conservare.
Clădirile istorice din zidărie nearmată, realizate în absența normativelor antiseismice moderne, prezintă un risc ridicat de avariere în cazul unui cutremur. Vulnerabilitatea acestor structuri este determinată de factori precum tipologia constructivă, materialele utilizate (piatră, cărămidă, mortar), starea de conservare și intervențiile anterioare neconforme. În multe cazuri, lipsa întreținerii adecvate accentuează riscurile structurale și culturale.
Cercetarea s-a dezvoltat dintr-o vocație pentru conservarea patrimoniului și din dorința de a contribui la protejarea valorilor identitare ale comunităților. Alegerea unei teme aflate la granița dintre arhitectură și inginerie civilă reflectă convingerea autoarei că soluțiile durabile necesită o abordare integrată, interdisciplinară, în care criteriile tehnice se armonizează cu cele culturale și estetice.
Analiza comportamentului seismic al clădirilor istorice relevă mecanisme recurente de avariere, determinate de configurația planimetrică, distribuția maselor, calitatea execuției și adaptarea la condițiile seismice locale. Deși riscul de colaps structural este relativ scăzut în anumite regiuni (ex. Banat), pierderile arhitectural-artistice pot fi semnificative. Conformarea arhitecturală tradițională – simetria, grosimea pereților, sistemele de acoperire – contribuie esențial la capacitatea de rezistență în lipsa unor soluții moderne de ductilitate.
Unul dintre principalele rezultate ale cercetării constă în dezvoltarea unei metode simplificate, non-invazive, de evaluare a vulnerabilității seismice, destinată aplicării pe un număr mare de clădiri, la scară urbană. Această metodologie permite identificarea rapidă a structurilor cu risc crescut, optimizând alocarea resurselor pentru investigații detaliate. Spre deosebire de expertizele tehnice tradiționale, care necesită resurse substanțiale, metoda propusă este flexibilă, eficientă și ușor de actualizat.
Evaluarea vulnerabilității nu trebuie să se limiteze la criterii structurale. Metodologia propusă include în mod explicit o dimensiune calitativă, care ține cont de valoarea culturală, arhitecturală și socială a clădirilor. Acest aspect este esențial pentru o prioritizare echilibrată a intervențiilor, asigurând conservarea acelor edificii care contribuie semnificativ la identitatea urbană.
Printre principalele dificultăți în aplicarea strategiilor de conservare se numără lipsa resurselor financiare, birocrația excesivă și dezinteresul sau neinformarea proprietarilor. De asemenea, componenta socială nu poate fi ignorată: mulți locatari ai clădirilor istorice nu au capacitatea financiară de a susține intervențiile necesare, ceea ce accentuează vulnerabilitatea patrimoniului.
Într-un context seismic, conservarea patrimoniului construit nu este doar o problemă tehnică, ci o datorie culturală. Cercetarea propusă contribuie la această misiune printr-o metodologie accesibilă, adaptabilă și ancorată în realitatea urbană. Prin integrarea criteriilor culturale și prin abordarea interdisciplinară, se oferă un model eficient de gestionare a riscului seismic în zonele istorice. În final, protejarea patrimoniului este o investiție în continuitatea memoriei colective și în coeziunea socială.
Cuvinte cheie: vulnerabilitate seismică, patrimoniu istoric, zidărie nearmată, evaluare rapidă, conservare, arhitectură și inginerie civilă.
