„Patrimoniul construit reprezintă unul dintre pilonii identității comunităților locale, fiind deosebit de important pentru asigurarea coeziunii sociale” - ș.l.dr.arh. Onescu Iasmina
Vulnerabilitatea seismică a structurilor istorice desemnează predispoziția acestora de a suferi avarii structurale și pierderi de valoare culturală în urma unui cutremur, ca urmare a caracteristicilor lor materiale, constructive și funcționale. Clădirile realizate din zidărie nearmată, cu planșee din lemn și fără elemente moderne de ductilitate, sunt adesea expuse riscului seismic, în special atunci când prezintă degradări cumulative, intervenții neconforme sau deficiențe de întreținere.
Figura 1. Distribuția daunelor pentru clădirile de zidărie [1]
Cercetarea științifică este adesea percepută ca o activitate rațională, detașată, însă în cazul de față, ea este profund înrădăcinată în identitatea personală a autoarei. Iasmina Onescu este arhitect, mamă a doi copii și soție, dar mai presus de toate, o persoană animată de curiozitate și pasiune pentru cunoaștere. Arhitectura nu este doar o profesie, ci o formă de viață care se împletește organic cu timpul personal, devenind un teritoriu al creației continue. Interesul pentru restaurare și patrimoniu s-a manifestat încă din perioada studiilor universitare, fiind consolidat prin alegerea unei teme de cercetare în domeniul vulnerabilității seismice a clădirilor istorice.
Motivul principal pentru alegerea acestei direcții de cercetare a fost dorința de a contribui activ la protejarea valorilor culturale construite. Provocarea de a aborda o temă din sfera ingineriei civile, în ciuda formării inițiale în arhitectură, a fost percepută ca o oportunitate de a construi punți între domenii. Tema aleasă – vulnerabilitatea seismică a structurilor istorice – a permis o abordare integrată, în care criteriile tehnice sunt puse în relație cu valorile artistice, urbanistice și sociale.
Analiza comportamentului seismic al clădirilor istorice de zidărie evidențiază o serie de mecanisme recurente de avariere, influențate de tipologia constructivă, calitatea materialelor și condițiile locale – seismice, geologice și climatice. Deși riscul de colaps structural este relativ redus în anumite regiuni, cum este zona Banatului, riscul de pierdere a unor elemente arhitectural-artistice valoroase este semnificativ, aceste pierderi având un impact profund asupra identității culturale a comunităților. În acest context, calitatea materialelor tradiționale – cărămida, piatra, mortarul – joacă un rol important, însă cercetarea subliniază că durabilitatea acestor structuri se datorează în mare măsură conformării arhitecturale: grosimea pereților, simetria în plan, distribuția coerentă a maselor și soluțiile constructive tradiționale. Multe dintre aceste edificii, deși construite înaintea existenței normativelor antiseismice, au rezistat în timp datorită unei înțelepciuni constructive empirice, care a compensat prin logică spațială lipsa tehnologiilor moderne.
Figura 2. Fisuri identificate in urma cutremurului din Banloc [21]
Una dintre cele mai valoroase contribuții ale cercetării constă în dezvoltarea unei metodologii proprii de evaluare simplificată a vulnerabilității seismice, adaptată aplicării la scară urbană. Această abordare non-invazivă permite identificarea rapidă a clădirilor istorice aflate în risc, cu un consum redus de resurse financiare și de timp, facilitând astfel actualizarea periodică a datelor și prioritizarea intervențiilor. Totuși, orice intervenție ulterioară trebuie fundamentată nu doar pe criterii structurale, ci și pe o înțelegere profundă a valorii culturale a edificiului. În acest sens, procesul de consolidare trebuie să fie precedat de o analiză atentă a elementelor arhitectural-artistice, cu scopul de a păstra autenticitatea materială și estetică a monumentului. Utilizarea materialelor compatibile, adoptarea tehnicilor tradiționale și reintegrarea funcțională a clădirii constituie direcții esențiale pentru intervenții de calitate. Astfel, arhitectul devine un mediator între exigențele contemporane și valorile istorice, între siguranță structurală și conservarea identității patrimoniale.
Birocrația, lipsa de resurse și dezinteresul proprietarilor sunt principalele piedici în calea restaurării. Totuși, cercetătoarea atrage atenția asupra dimensiunii socio-economice a problemei: locuitorii clădirilor istorice, adesea cu venituri reduse, nu percep beneficiul restaurării și aleg să amâne intervenția până în stadii avansate de degradare.
Rezultatul central al cercetării desfășurate îl constituie dezvoltarea unei metodologii proprii de evaluare simplificată a vulnerabilității seismice a clădirilor istorice cu valoare culturală. În contextul actual, identificarea nivelului de risc seismic se bazează preponderent pe expertize tehnice detaliate, al căror grad de acuratețe este incontestabil superior, dar care implică resurse substanțiale de timp, personal calificat și fonduri. Acest aspect limitează drastic posibilitatea aplicării lor pe un număr mare de clădiri într-un interval rezonabil. Prin contrast, metodologia propusă permite evaluarea rapidă și eficientă a sute sau chiar mii de clădiri, fiind concepută pentru aplicare la scară urbană. Ea facilitează identificarea structurilor cu risc seismic crescut și direcționarea precisă a investigațiilor tehnice aprofundate către acele cazuri care necesită intervenție urgentă. Suplimentar, caracterul ei flexibil și resursele reduse necesare permit actualizarea periodică a bazei de date, contribuind la o gestiune activă și dinamică a patrimoniului construit. În plus, metodologia integrează în mod explicit dimensiunea valorii culturale a clădirilor, asigurând astfel ca edificiile cu importanță semnificativă pentru comunitatea locală să fie prioritizate în strategiile de conservare și intervenție, devenind un instrument util și strategic pentru autoritățile locale.
Într-o țară seismică, protejarea patrimoniului nu este doar o necesitate tehnică, ci o datorie culturală. Contribuția cercetătoarei Iasmina Onescu propune o abordare integrată, eficientă și umanistă, în care știința se întâlnește cu sensibilitatea. Patrimoniul devine astfel nu doar un obiect de cercetare, ci o oglindă a valorilor noastre ca societate.
Cuvinte cheie: vulnerabilitate seismică, patrimoniu construit, evaluare urbană, metodologie simplificată, arhitectură, viață personală și cercetare.
