În laboratoarele Universității Politehnica Timișoara, cercetarea prinde contur în cele mai promițătoare forme. Aici, Conf. dr. ing. Andrea Kellenberger, un cadru didactic pasionat de electrochimie explorează soluții durabile pentru obținerea hidrogenului verde, un vector energetic esențial într-o lume aflată în plină tranziție către surse regenerabile.
„Pasiunea mea pentru chimie a început din gimnaziu, încă de la primele ore de chimie, datorită unei doamne profesoare deosebit de dedicată și pasionată, care a reușit să ne insufle tuturor interesul pentru această disciplină”, mărturisește Conf. Kellenberger.
Un moment definitoriu a fost atunci când, la finalul unui an școlar, elevii au avut ocazia să aleagă și să realizeze experimente proprii în clasă. „Acea experiență m-a captivat și mi-a trezit curiozitatea față de fenomenele chimice.”
„Perioada de studiu la Universitatea Politehnica Timișoara a avut o influenţă esenţială asupra parcursului meu profesional ulterior”, Conf. dr. ing. Andrea Kellenberger. În timpul studiilor, a beneficiat de stagiile de cercetare internaționale și de îndrumarea unor profesori care i-au modelat cariera.
Un moment definitoriu a fost participarea la un stagiu de opt luni în Germania, în ultimul an de facultate. „Am finalizat lucrarea de diplomă, care a primit premiul Serviciului German de Schimb Academic (DAAD) pentru cea mai bună lucrare de diplomă elaborată de un student străin.” Această experiență a fost completată de provocări personale, precum adaptarea la o cultură diferită și gestionarea distanței față de familie într-o perioadă cu acces tehnologic limitat.
„Cele mai importante contribuţii ştiinţifice se regăsesc în domeniul electrochimiei, în special în dezvoltarea unor materialelor electrocatalitice pentru reacția de degajare a hidrogenului.” Cercetările s-au concentrat pe îmbunătățirea eficienței electrolizei apei, un proces-cheie pentru producerea de hidrogen curat.
Împreună cu studenții masteranzi și doctoranzi, Conf. dr. ing. Kellenberger a dezvoltat nanoparticule de platină depuse pe electrozi de grafit, cu scopul de a reduce consumul de metale preţioase şi de a crește randamentul proceselor electrochimice de producere a hidrogenului.
În paralel, s-a implicat în cercetarea sistemelor PEM (cu membrană schimbătoare de protoni), concentrându-se pe comportarea la coroziune a componentelor acestor sisteme, pe identificarea și testarea materialelor potrivite pentru fabricarea plăcilor bipolare.
Unul dintre cele mai notabile proiecte internaționale a fost PRETZEL – un consorțiu cu 9 parteneri din 5 țări. „Punctul de pornire al proiectului a fost ideea că plăcile bipolare realizate integral din titan, un material foarte rezistent la coroziune dar costisitor, pot fi înlocuite cu alternative mai ieftine, cum ar fi oţelul sau cuprul, acoperite cu un strat subţire de titan pentru a asigura protecţia necesară.”
Această abordare ar putea duce la o reducere a cheltuielilor de capital cu aproximativ 11%”, însemnând economii de peste 2 milioane de euro la scară industrială. În plus, soluțiile și materialele dezvoltate în cadrul proiectului au condus și la o creștere a eficienței sistemului cu aproximativ 12%, ceea ce generează economii anuale de operare estimate la 3 milioane de euro.
În următorii ani, cercetarea se va îndrepta către obţinerea pe cale electrochimică a unor materii prime industriale, cum ar fi hidrogenul verde, amoniacul sau magneziul. O provocare majoră va fi gestionarea efectelor hidrogenului asupra materialelor: „Acţiunea hidrogenului asupra metalelor şi aliajelor poate duce la fenomene de coroziune, fragilizare și degradare structurală.”
Conf. dr. ing. Andrea Kellenberger oferă și un sfat tinerilor cercetători:
„Să îşi formeze o pregătire teoretică solidă în disciplinele fundamentale şi să îşi dezvolte gândirea critică şi analitică.” Totodată, încurajează mobilitățile academice și implicarea practică în stagii industriale deoarece acestea îi ajută să înţeleagă cum se transpun teoriile în practică.
Pentru România, cercetarea aplicată reprezintă o oportunitate strategică. Totuși, colaborarea dintre mediul academic și sectorul industrial este „insuficient dezvoltată.” Multe companii ezită să colaboreze cu mediul academic, ceea ce „limitează semnificativ transferul de cunoștințe și inovații în plan local.”
„Pentru a sprijini dezvoltarea cercetării aplicate este nevoie de o colaborare continuă între universități, institute de cercetare și industrie, alături de o finanțare predictibilă, coerentă și orientată spre rezultate concrete și implementabile.”
