Comorile ascunse de deasupra noastră: Dr. arh. Alexandra Keller și șarpantele care spun povești
Cum a început totul: o descoperire la 14 metri înălțime
Uneori, cele mai mari pasiuni se nasc fără premeditare. Pentru dr. arh. Alexandra Keller, totul a început în anul VI de facultate, într-un moment de ezitare profesională. „Nu știam exact ce temă să abordez, și în același timp în facultate se desfășura un studiu destinat structurilor istorice de lemn, un contract de cercetare internațional... și cumva am ajuns parte din echipa respectivă.”
Ajunsă în podul monumental al Palatului Lloyd din Timișoara, ceea ce părea doar o etapă de documentare a devenit momentul revelator al carierei sale: „Te-ai uitat vreodată la acoperișul Rectoratului? Acoperișul e enorm, are undeva la 14 metri înălțime doar acoperișul, ceea ce e o anomalie în contextul Timișoarei... În momentul în care am intrat în șarpantă am fost absolut impresionată.” De acolo a început pasiunea cu șarpantele istorice.
Șarpantele, „comorile ascunse din clădiri”
Cercetarea Alexandrei Keller a scos la lumină un adevăr incomod: șarpantele sunt printre cele mai neglijate elemente ale patrimoniului construit. „Din punctul meu de vedere, șarpantele sunt cele mai neglijate. În mediul german, ei le spun comorile ascunse din clădiri.” De cele mai multe ori, spune ea, ne concentrăm doar pe zonele locuite sau vizibile, ignorând spațiile din poduri, considerate pur funcționale.
Însă această abordare superficială duce la erori grave. „Cea mai mare greșeală pe care o facem este neglijarea... Și a doua cea mai mare greșeală este înlocuirea lor. De multe ori... mai bine îl înlocuiești cu o structură contemporană și poți să ai o mansardă foarte practică, dar nu ne gândim la ce repercusiuni are eliminarea șarpantei existente.”
Acoperișul ca oglindă a societății: patrimoniu, simbolism, urbanism
Pentru Alexandra Keller, acoperișurile nu sunt doar elemente de închidere, ci adevărate repere culturale. Tema principală a tezei sale de doctorat a fost tocmai aceasta: „cum a influențat arhitectura, cultura, societatea, urbanismul și partea simbolică prezența acoperișului în oraș și dezvoltarea șarpantei”.
Privind în sus, în piețele istorice din Timișoara, descoperim nu doar diversitate, ci și o logică arhitecturală și simbolică subtilă: „În Piața Unirii sunt micuțe... acoperișurile sunt simple, 45 de grade. În Piața Libertății sunt mult mai prezente în contextul urban. Iar apoi ajungi în Piața Operei, unde e absolut halucinantă atmosfera, în care acoperișul nu e doar acoperiș.”
Dar și proporțiile sunt cheia descifrării istoriei: „Din șarpantele pe care le-am evaluat din zona centrală, se observă o modificare de-a lungul timpului a proporțiilor utilizate... În secolul XVIII predomină numărul de aur... În secolul XIX... radical din 2, 3, 5... Iar în secolul XX – rapoarte simple, statice.”
Evaluarea cu suflet și știință
Dincolo de frumusețea istorică, Alexandra Keller a dezvoltat și un instrument practic de evaluare: un ghid rapid care poate fi folosit de proprietari, autorități sau specialiști. „Ghidul... era unul foarte fain pentru autorități, care să poată să evalueze rapid șarpantele din oraș, să vadă care trebuie păstrate... și în care ar putea să mansardeze la un moment dat.”
Mai mult, a creat o aplicație mobilă prin care oricine poate evalua o șarpantă din patru perspective: istorică, urbanistică, simbolică și structurală. „Pe baza acestor categorii... se genera un formular de rezultate care spunea că șarpanta ta e importantă... Sau, poate spunea că structura e unică și trebuie păstrată.”
Frumusețea detaliului: cifre, semnături și amintiri
Pentru Alexandra Keller, șarpantele sunt vii și poartă semnele timpului. „Cele istorice, mai ales cele din secolele XVIII și XIX, au însemne. Cele din secolul XVIII au însemnul meșterului... Cele din secolele XIX și XX au niște numere pe toate elementele... Dacă un element nu este numerotat, acela nu a fost de la început acolo.”
Dar, cum recunoaște, evaluarea nu se poate face doar din unghiul tehnic: „Trebuie să iei în calcul inclusiv istoria ei, de ce a apărut acolo, care a fost contextul ei inițial, ce s-a schimbat între timp...”
Multidisciplinaritate și motivație: o cercetare vie
„Prin multidisciplinaritate. Eu practic în teza mea de doctorat vorbesc despre multidisciplinaritate, interdisciplinaritate, transdisciplinaritate...” Abordarea Alexandrei Keller combină arhitectura, ingineria, urbanismul și antropologia vizuală.
Deși după doctorat motivația a slăbit („mi-am pierdut toată motivația și curiozitatea”), interesul s-a reaprins odată cu un nou proiect: o bază de date pentru șarpantele istorice din Banat, o zonă cu puternice influențe austriece. „Migrăm din șarpantă în șarpantă, acolo unde asociațiile de proprietari ne permit.”
Un mesaj pentru viitor: „Uită-te în sus”
Pentru tinerii arhitecți, dr. arh. Alexandra Keller are un sfat simplu, dar esențial: „Să nu privească arhitectura ca pe un cumul de elemente, ci ca pe un sistem... Să înțeleagă clădirea cu totul, în contextul ei.”
Iar pentru toți ceilalți, un îndemn poetic: „Te invit, la un moment dat, să te plimbi în zona istorică în Piața Operei, Unirii, Libertății și să nu te uiți jos, să te uiți în sus, la acoperișuri.”
Poate că acolo, printre grinzile uitate, se află o poveste care așteaptă să fie redescoperită.
